An de an, fotbalul românesc comite un păcat uriaș: se revendică mincinos de la o Europă mult prea îndepărtată calitativ, fără a-și fi vindecat rănile și amăgirile trecutului. În acest sens, naționala unei țări cu populație mai mică decât Bucureștiul vine să ne dea o lecție.
Fie dintr-o lovitură a soartei, fie dintr-o inspirație neobișnuită a Federației Române de Fotbal, noua eră a naționalei „hagiene” se inaugurează cu o (nouă) întâlnire în compania Georgiei. Numai că este a treia partidă între cele două reprezentative în interval de exact 10 ani.
Două cincinale întregi, încheiate însă cu rezultate foarte diferite de fiecare parte.
3 iunie 2016, ziua Z. România se afla pe un val uriaș, cu exact o săptămână înaintea primului meci de la EURO. Conducătorii Federației s-au gândit să cheme la București locul 137 FIFA, o echipă ce nu se calificase vreodată la un turneu final. Rezultatul, ușor flatant, și-a atins scopul psihologic de boost moral înaintea zborului către Paris: 5-1, cu câte un autogol la fiecare poartă.
Prin urmare, previziunile pentru următorii cinci ani păreau clare: clar nu facem parte dintre echipele mici, menirea noastră e să ne batem cu granzii Europei. Presa georgiană tuna și fulgera la adresa selecționerului Vladimir Weiss, pe care îl cerea înlocuit cu Kakhaber Tskhadadze, și la adresa jucătorilor:
„Cum puteți juca atât de copilărește când purtați tricoul echipei naționale, când apărați prestigiul țării voastre?! Cum puteți juca de parcă bateți mingea pe maidan cu prietenii?!”.
De luat aminte cu privire la relația dintre presă și FRF & Co.
Totuși, presa georgiană se duce și după fenta românească. Într-o tiradă fără precedent la adresa Federației Georgiene de Fotbal, autorul articolului scrie:
„Nu spuneți că rezultatele echipei sunt secundare și că ar trebui să așteptăm să vedem cum va arăta noua generație în câțiva ani. Chiar dacă noi am înțelege, fanii nu vor înțelege. Echipa este vârful piramidei fotbalului nostru și rezultatele ei vor fi principalul criteriu de evaluare a muncii voastre.”
Ei bine, Federația a luat act de aceste critici, nu s-a răfuit cu presa, și a reușit un lucru extraordinar – exact năzuința noastră cu privire la naționala României – a oferit și rezultate, și o creștere sănătoasă. La doar patru zile după dezastrul de la București, a urmat minunea de la Getafe, unde Georgia a administrat un 1-0 italienesc unei echipe cu Sergio Ramos, Busquets, Jordi Alba și alții.
Însă Vladimir Weiss a rămas. Până în 2020, chiar. A demisionat pentru că pierduse calificarea la EURO în dauna Macedoniei de Nord. Însă a lăsat echipa pe locul 89 FIFA, cu o nouă generație de jucători, pregătiți să facă performanță.
Pentru că Federația a știut ce face. Levan Kobiashvili a fost ales președinte al forului în 2015, la un an după instalarea lui Răzvan Burleanu la butoanele FRF. Diferența principală dintre cele două abordări poate fi rezumată în două cuvinte: stabilitate (la ei) versus stagnare (la noi).
România a schimbat 7 selecționeri în vreme ce Georgia a avut 2: Weiss și Willy Sagnol (numit în 2021). Sagnol a venit cu echipa sa la Ploiești, la începutul celui de-al doilea cincinal româno-georgian. Noi sufeream din cauza faptului că găzduiam meciuri la EURO și nu participam. Altfel spus, în ciuda aerelor din 2016, am rămas restanți la evaluarea de la finalul celor cinci ani de studiu.
Georgia deja venea cu un lot de aproximativ 45 milioane de euro, încă la jumătate față de cel al României. Dacă ținem cont că în 2016, raportul era undeva pe la 1/11, din nou suntem prinși în offside.
Și într-adevăr, am rămas în toamnă după acel meci, pierdut cu 1-2, cu câte un cartonaș roșu în fiecare tabără. România avea să cadă pe locul 45 FIFA.
Creșterea sănătoasă a echipei Georgiei se datorează în principal unei competiții privită mai degrabă cu suspiciune în România: Liga Națiunilor. Diferența de mentalitate a fost următoare: „nu sunt decât niște amicale transformate în meciuri oficiale, care ne încurcă”, versus: „aa, super, măcar acum ne știm locul, știm unde ne aflăm, hai să începem treaba”.
Drept dovadă, România nu își găsește locul: ba Liga C, ba Liga B, pe când Georgia a promovat conștiincios până în B și chiar a ajuns la un pas de EURO 2020 datorită locului din Liga Națiunilor.
În campania de calificare pentru CM 2022, Georgia prinde o grupă mult prea complicată, cu Spania, Suedia și Grecia: 7 puncte în 8 meciuri. În schimb, România nu reușește să revendice locul 2 al grupei, pentru care se confrunta cu Macedonia de Nord, Armenia și Islanda. Fotbalul te pedepsește când nu îți știi locul.
România încheie amar anul 2021, cu remiza definitivă cu Islanda și o victorie de duzină cu Liechtenstein. În schimb, Georgia joacă pentru onoare și pentru viitor, înregistrând două victorii entuziasmante cu Kosovo și Suedia.
Grupele din preliminariile EURO 2024. Georgia prinde din nou Spania (voiau să răzbune împătrit rușinea de la Getafe), alături de Norvegia (lui Haaland și Odegaard) și Scoția. Nicio șansă. Însă Georgia își vede de grupa din Liga Națiunilor, obținând 16 puncte din 18 posibile.
Era anul în care România retrograda în C cu hattrick-ul lui Mugosa (Muntenegru), chinul din Bosnia și alte momente absolut memorabile. Noi nu ne băteam capul cu de-alde ăștia, noi egalam Elveția după ce mingea îi cădea în cap lui Pușcaș. În fine, câștigăm mirobolanta grupă cu Andorra, Belarus, Kosovo, Israel și într-adevăr Elveția.
Georgia are însă noroc la barajul de calificare, evitând Polonia, Islanda în favoarea unor adversari precum Luxemburg și Kazahstan. Singurul meci mare pe care trebuiau să-l facă era cel cu Grecia. Și l-au făcut, trimițând acasă la penalty-uri o națională care le luase 4 puncte în grupa preliminară CM.
În iunie 2024, Georgia ajunge deja pe locul 74 FIFA, fiind cea mai slab clasată echipă de la EURO. Din nou, gruzinii prind grupa mai grea, cu Portugalia, Turcia și Cehia. Parcursul lor a fost exact invers față de al nostru: înfrângere, egal, victorie. Noi ne hrănim dintr-o victorie și din golul lui Stanciu ani întregi, pe când ei păstrează foamea de rezultate indiferent de realizări.
Punctul culminant și una dintre marile surprize ale competiției a fost victoria cu Portugalia, 2-0. Era primul lor turneu final din istorie! Aveau să fie eliminați de piaza lor rea Spania, campioana en-titre a Europei. În schimb noi ne-am tot lăudat cu o singură victorie, și aia împotriva unei țări chinuite de război.
În ce privește calificările la Campionatul Mondial ce stă să înceapă, vom rămâne fiecare la casa lui în fața televizorului cu berea și semințele. Spania încă nu și-a încheiat socotelile cu gruzinii și i-a mai luat încă o dată la trei păzește în grupă, alături de Turcia (care avea să ne elimine pe noi). România a ratat calificarea, deși jumătate din meciuri au fost cu Cipru și San Marino!
Știți că vorbeam de valoarea de piață a jucătorilor? Conform Transfermarkt, jucătorii din lotul de astăzi al României însumează 71,4 milioane de euro, puțin peste jumătate din cota lui Kvaratskhelia. Componența lotului gruzin cuprinde jucători de 238,8 milioane de euro. Așadar, de 3,34 ori mai valoros.
Ce s-a întâmplat între timp? Ce au făcut diferit? În acești 10 ani, au un turneu final mai puțin decât noi (EURO 2016), cluburile lor nu au participat în grupele niciunei competiții europene, dar jucătorii lor s-au adaptat la fotbalul mare, au câștigat trofee mari (Champions League, Premier League, Ligue 1) și această echipă continuă să crească.
Adesea ne folosim de clișeul: nu mai sunt echipe mici. Problema nu e a lor, ci a noastră: noi am devenit mici. Fotbalul a crescut foarte mult în ultimii ani. Cincinalul meciurilor cu Georgia este cea mai bună dovadă a acestui lucru. De la băiețași chemați să ne antrenăm cu ei pentru „fotbalul mare”, au devenit actori serioși ai fenomenului, oameni pentru care lumea plătește gros ca să-i vadă.
Și Georgia a mai spart un mit: Occidentul nu este atât o regiune geografică, cât o mentalitate. Georgia e de două ori mai departe de Vest decât noi și totuși (deja) de peste trei ori mai aproape de fotbal decât noi.
Diseară, când veți privi meciul, uitați-vă dincolo de fotbal. Vedeți cum arată 10 ani de dezvoltare sănătoasă a unei echipe, vedeți un fotbal curat, harnic, cinstit. Cum spuneam, Georgia își știe locul și și-l respectă. Noi mai așteptăm încă 5 ani. 2031, ne auzi?
