Istoric și cutumiar, o paradă se face din două motive: dacă ai câștigat sau dacă ai ceva valoros de arătat națiunii. Arsenalul s-a etalat în Londra cu mare pompă după o înfrângere absolut dezolantă, încasată în cel mai dureros mod posibil. Zeul fotbalului pare să administreze o mare lecție de karma.
1415, 23 noiembrie, Londra. Regele Henry V este aclamat de 20.000 de oameni drept „regele Angliei și al Franței” după bătălia de la Agincourt. Unul dintre momentele strălucite ale istoriei britanice – 6.000 de englezi bătuseră vreo 20.000 de francezi.
2026, 31 mai, Londra. Zeci de mii de oameni celebrează pe străzi o echipă de fotbal. Campioana Angliei. Doar a Angliei, thank God.
Două pase pe minut. Atât au binevoit să livreze sclipitorii spahii ai lui Arteta la Budapesta, în timpul (berechet) al finalei UCL. Când mai și greșești 21% din ele, e clar o chestiune de atitudine.
Unii ar putea spune că anti-jocul englezilor a fost motivat de golul marcat devreme. Însă eu cred că generalul spaniol a dat ordinul de non-combat de la bun început. Drept dovadă, echipa sa a dispus de arsenalul necesar golului – mingea – doar 24,7% din timpul meciului, record negativ pentru finalele Champions League.
Nu știu ce au hotărât londonezii să joace pentru a câștiga trofeul. Însă faptul că au înregistrat un xG de numai 0,01 între minutele 46 și 120 (cu prelungirile aferente, vreo 10 la număr) spune totul.
Arsenal a insultat fotbalul. În ciuda sentimentului global creat în jurul încoronării sale drept campioană a Europei, această echipă a oferit un spectacol morbid. Să fim recunoscători pentru faptul că nu am asistat la moartea fotbalului!
Între timp, la celălalt capăt, tot un spaniol. Enrique a oferit Europei o altă abordare: fotbalul-paradă. El a înțeles că nu o bucată de tablă este motivul celebrării, ci bucuria jocului dus la cel mai înalt nivel. De la nebunia lui Safonov la măiestria lui Vitinha (94% procentaj de pase corecte!) și incursiunile cuceritoare ale lui Kvaratskhelia, tot parcursul european al Parisului din acest an a fost o încântare.
PSG a fost singura echipă care a ținut piept cu brio supremației britanice. În acest sezon UCL, parizienii au înfruntat nu mai puțin de 4 echipe engleze: Newcastle, Chelsea, Liverpool și Arsenal, încheind neînvinși de fiecare dată (4 victorii și 2 remize).
Parada lui Arsenal s-a încheiat. Dincolo de alcoolul vărsat pe străzi, se întreabă cineva încotro merge această echipă? Ce au cucerit ei, de fapt? Premier League, la 7 puncte diferență de City. Da, desigur. Și la 7 erori VAR diferență de City. Și ce garanții oferă parada lor pentru viitor? Saka, cu 0 driblinguri și 0 pase în treimea adversă? Arteta, cu incapacitatea de a gestiona lotul?
Nu văd motive de paradă la Arsenal. Mai vorbim sezonul viitor.
P.S.: La vreo trei sute de ani de la victoria lui Henry V, Franța avea să-și regăsească măreția sub domnia unui băiat corsican pe nume Napoleon Bonaparte. O fi PSG-ul pompat cu petrol arăbesc, dar a onorat cu vârf și îndesat cuvintele împăratului (gravate pe frontispiciul arenei „Philippe-Chatrier” de la Roland Garros): „La victoire appartient au plus opiniâtre”. Nu, nu e despre cei ce-și dau cu părerea.
